Prajitura inteligentă: un desert delicios și ușor

Nu degeaba i se spune așa: este foarte ușor de făcut și se consumă imediat. Cu siguranță vei mai repeta rețeta la cât de bun va fi rezultatul. O poți face când dorești pentru că este o soluție perfectă pentru orice situație în care ai poftă sau nevoie de un produs dulce cât mai repede posibil.

Datorită tuturor acestor beneficii acest desert poate fi făcut de oricine, chiar și de cei care nu au foarte multă experiență în bucătărie, pentru că prăjitura inteligentă nu are nevoie de foarte multă măiestrie.

Loading...

Pentru prăjitura inteligentă vei avea nevoie de patru ouă, de două pahare de lapte cald, de un pahar cu apă, de un pahar cu zahăr, de 115 de grame de făină, de 125 de grame de unt, de o linguriță cu vanilie.

Separă albușurile de gălbenușuri, și pune albușurile într-un vas uscat. Pune puțină sare și bate-le până obții spuma tare. Topește untul și lasă-l să se răcorească.

Peste gălbenușuri pune apa, zahărul, amestecă aceste ingrediente iar apoi adaugă untul după care continuă să amesteci până se omogenizează toate ingredientele.

Pune laptele în amestecul făcut mai devreme, adaugă făina și amestecă cât mai bine. Adaugă acolo și albușurile și mai amestecă încă o dată.

Într-o tavă pune niște făină și niște unt, iar după aceea pune aluatul făcut de tine în aceasta. În cuptorul încălzit în prealabil pune tava cu aluat la temperatura de 180 de grade și las-o acolo pentru aproximativ o oră.

Lasă prăjitura inteligentă să se răcească cu totul, ca după aceea să o poți decora după cum vrei. Înainte ca să o servești invitaților sau familiei o poți tăia sub diverse forme.

Acest tip de prăjitură de va salva din situațiile de criză pentru că se face foarte ușor, nu ai nevoie de ingrediente sofisticate și în plus are un gust savuros. Se vor bucura de ea atât copii cât și adulții. Iar prietenele tale cu siguranță te vor întreba care este rețeta.

Numele spune totul despre ea. Se face într-un mod foarte natural iar ingredientele se amestecă între ele și pe lângă gustul special, această prăjitură inteligentă va mai avea și o textură foarte fină.

Nici nu îți vei da seama când aceasta se va termina. Nu ezita să o faci de fiecare dată atunci când nu ai timp foarte mult de petrecut în bucătărie sau nu ai plăcerea necesară să creezi ceva spectaculos, în cazul în care asta obișnuiești să faci atunci când faci dulciuri.

Loading...